top of page

6 ianuarie +Botezul Domnului+ Sfânta si Dumnezeiasca Arãtare a Domnului Dumnezeului si Mântuitorului

Cunoscut va este, fratilor, ca la varsta de 30 de ani de viata tainuita, sfintita prin munca mainilor sale si prin ascultare, Domnul Iisus vine si se descopere lumii la Iordan, primind Botezul Sfantului Ioan Proorocul. Si sunt doua darurile pe care ni le face Domnul, oamenilor si lumii, la botezul Sau: pe de o parte, un dar de curatire, de spalare, de ispasire, de pocainta pentru toate pacatele lumii; iar, pe de alta parte, un dar de impartasire din lumina si din sfintenia Duhului Sfant.

In scurt, un dar de smerenie si de ispasire, pe de o parte, si un dar de preamarire si de ridicare a firii noastre la lumina si la sfintenie, pe de alta parte. Si, intr-adevar, pe de o parte, Hristos Domnul se smereste la Iordan, ca ia asupra Lui pacatele lumii intregi si ale fiecaruia din noi in parte, si le ispaseste prin insusi faptul ca se smereste si primeste botezul pacatosilor, El Care este fara de pacate. Dar, pe de alta parte, Hristos Domnul e preamarit la Iordan, pentru ca, atunci cand se deschid cerurile, descoperim ca Domnul Hristos e Dumnezeu-Fiul, Cel venit in trup omenesc, plin de har si de adevar, ca El necontenit imparte har si adevar celor ce cred intr-Insul, si ca, astfel, El innoieste, preamareste si ridica necontenit firea noastra la lumina si la sfintenia ei cea dintai. Cu adevarat, praznic al mantuirii noastre este praznicul de astazi. E ca o chemare a Duhului Sfant, sa ne curatim de pacate si, totodata, o chemare sa ne ridicam si sa slujim pe Dumnezeu si pe oameni, in credinta si pe urmele Domnului nostru Hristos.

Inlauntrul nostru s-a nascut, ca o lumina, dorinta si cautarea de a crede si de a urma pe Domnul. Drept aceea, si noi, fratilor, avand un Stapan milostiv ca Acesta, sa nu ne lenevim, ci in toate zilele sa ne rugam Lui, pentru toate pacatele cele ce le-am facut, unele cu betii si cu minciuni, altele cu lacomii si cu hotii, ca pentru toate acestea avem a raspunde inaintea lui Dumnezeu, la infricosata Judecata a lui Hristos; si robul si cel slobod, si bogatul si saracul, ca acolo nu este judecata dupa mita, nici dupa fata. Nimeni nu poate sa ajute altuia, nici tatal pe fiu, nici maica pe fiica, nici frate pe frate, nici sluga pe stapan. Ci, pe fiecare faptele sale ori il vor indrepta, ori il vor osandi. Drept aceea, fratilor, sa nu tainuim pacatele noastre, ci, marturisindu-ne duhovnicestilor parinti, sa ne pocaim de ele prin curata marturisire. Ca de le vom tainui pe ele aici, apoi bucurie mare facem vrajmasului, iar de le vom marturisi, apoi plans facem vrajmasului, iar lui Dumnezeu, bucurie. Ca mai multa bucurie se face in ceruri, zice Domnul, pentru un pacatos care se pocaieste, decat pentru nouazeci si noua de drepti, care n-au nevoie de pocainta. De ce, dar, fratilor, nu voim noi sa ne pocaim cand vreodata cadem in vreun pacat, ci si pana la moarte petrecem intr-insul, ba si alte pacate inca mai adaugam? Dar noi, dimpotriva, sa lepadam pacatele si sa ne curatim de ele, marturisindu-le, strigand lui Dumnezeu si zicand: "Stapane, gresit-am la cer si inaintea Ta si nu suntem vrednici a ne numi fii ai Tai, ci sa ne faci pe noi, ca pe unul din argatii Tai, si ne iarta noua pacatele noastre, precum si noi iertam pe cei ce ne-au gresit noua." Si sa nu se indoiasca nimeni din noi de adevarul ca ne vom scula din morti si vom raspunde pentru faptele noastre. De vreme ce, ne vom scula toti, fratilor, si vom raspunde pentru fapte, pentru ganduri si cuvinte. Ca pentru aceasta a venit la noi Fiul lui Dumnezeu, ca sa strice lucrurile neprietenului si ne-a aratat noua calea mantuirii, prin pocainta, si a stricat moartea cu a Sa moarte si pururea ne cheama pe noi, prin Sfintele Scripturi, intru Imparatia Sa. Sa nu ne lepadam, dar de El pentru putina pofta, pentru ca va veni iarasi din cer, intru slava Sa, ca sa judece viii si mortii si sa rasplateasca fiecaruia dupa faptele sale. Sa credem, dar, ca nu tarziu va veni. Ca despre ziua aceea Domnul Dumnezeu a hotarat, zicand: "Nimeni nu-L stie pe El cand va veni, nici ingerii din cer, ci numai Tatal singur." Drept aceea a zis: "Totdeauna lucrand binele, gata sa fiti spre raspunsul si intampinarea Lui, ca sa puteti scapa in ziua cea rea si sa stati inaintea Fiului lui Dumnezeu, nerusinati, slavind pe Preasfanta Treime, pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh. Amin.


Adresa / Address:

Biserica Ortodoxa Romana Sf.Arhangheli Mihail si Gavriil/

Romanian Orthodox Church

Holy Archangels Michael and Gabriel

4633 Raley Blvd

Sacramento, CA 95838

 

Telefon/ Phone:

909-480-9139

 

Email:

rocarchangels@gmail.com

 

 

 

Gaseste-ne pe Facebook:

Doriti sa primiti  buletinul  parohial, notificari evenimente, sarbatori, etc.  ?

bottom of page