Postul Nasterii Domnului

Este cunoscut tuturor ca lupta impotriva pacatului si a poftei este osteneala privegherii si a postului.

Acesta din urma este mai ales inceputul luptei impotriva pacatului dinlauntrul nostru; si semnul urii impotriva pacatului si al poftirii lui in cei ce lupta in razboiul nevazut, este ca incep cu postul si dupa aceasta cu privegherea de noapte care le ajuta la nevointa.

Precum odihnirea stomacului e pricina tuturor relelor si trandavia somnului, aprinde pofta curviei, asa calea cea sfanta a lui Dumnezeu si temelia a toata virtutea sunt postul, privegherea si trezvia intru slujirea lui Dumnezeu, intru rastignirea trupului toata ziua si toata noaptea care e potrivnica dulcetii somnului.

Postul este aparatorul a toata virtutea si inceputul nevointei. El e cununa celor ce se infraneaza si frumusetea fecioriei si a sfinteniei. E stralucirea neprihanirii si inceputul caii vietuirii crestine. E maica rugaciunii si izvorul neprihanirii si al cuminteniei. E invatatorul linistirii si inaintemergatorul tuturor faptelor bune; caci cand incepe cineva sa posteasca doreste sa ajunga la vorbirea cu Dumnezeu in cugetarea lui, pentru ca trupul care posteste nu rabda sa doarma in asternutul lui toata noaptea. Cand pecetea postului s-a intiparit in gura omului, gandirea lui e strabatuta de strapungere si din inima lui izvoraste rugaciunea si pe fata lui e asternuta tristetea. Atunci gandurile murdare stau departe de el, in ochii lui nu se vede veselie si este dusmanul poftelor si al intalnirilor desarte. Niciodata nu a vazut cineva pe un postitor cu dreapta socoteala robit de pofta pacatului.

Marele drum spre tot lucrul bun este postul cu dreapta socoteala, cu discernamant. Si cel ce nu are grija de el clatina tot binele. Pentru ca el este porunca data firii noastre de la inceput, ca sa se pazeasca de desfatarea gustarii, si cu aceasta si-a luat inceputul faptura noastra. Pe de alta parte din calcarea cea dintai a poruncii lui, si-au luat inceput cei ce se nevoiesc din frica lui Dumnezeu, care incep sa pazeasca legile Lui.

Si Mantuitorul, cand s-a aratat in lume la Iordan, de aici a inceput. Caci dupa Botez, l-a dus pe El duhul in pustie, si a postit acolo 40 de zile si 40 de nopti. La fel toti cei ce ies sa ii urmeze Lui, pe acesta temelie pun inceputul temeliei lor, caci e arma lucrata de Dumnezeu. Si care din cei ce o nesocotesc nu se va osandi? Si daca Cel ce a dat legea a postit, care dintre cei ce pazesc legea nu trebuie sa posteasca? De aceea pana atunci neamul omenesc nu a cunoscut biruinta, nici diavolul nu a simtit infrangerea lui din partea firii noastre. Dar prin aceasta arma a slabit de la inceput. Si Domnul nostru a fost conducatorul si intaiul castigator al biruintei ca sa puna cea dintai cununa a biruintei pe capul firii noastre.

Cand diavolul vede pe vreunul dintre oameni imbracat cu aceasta arma,

indata vrajmasul si tiranul se infricosaza si isi aduce aminte de infrangerea lui cea din pustie de catre Mantuitorul, si puterea lui se frange si e ars de puterea armei data noua de catre conducatorul luptei noastre. Ce arma e mai puternica decat ea? Si ce da mai multa indrazneala inimii in lupta impotriva duhurilor rautatii, decat foamea rabdata pentru Hristos? Caci cat se osteneste si patimeste trupul in timpul in care oastea dracilor inconjoara pe om, atata ajutor primeste inima lui din nadejdea biruintei; si cel ce imbraca arma postului, arde de ravna in toata vremea. Ca si ravnitorul Ilie cand ardea de ravna pentru legea lui Dumnezeu, petrecea in lucrarea postului. Caci pe cel ce a castigat aceasta arma, ea il face sa isi aduca aminte de poruncile duhului, si postul este mijlocitorul intre legea veche si harul dat noua de Hristos.

Postul subtiaza firea carnii si intareste duhul in om si prin aceasta omul intra in legatura cu Dumnezeu, care este Duh. Sau postul face straveziu pe om, pentru lumea duhului si bun mijlocitor al lui.

Cel ce se leneveste in el e molesit si lenes si slab si in celelalte batalii, si arata semnul rau al molesirii sufletului sau, si da putinta biruirii lui de catre cel ce il razboieste pe el, pentru ca intra in lupta gol si neanarmat, si e vadit ca iese fara biruinta din ea, pentru ca madularele lui nu s-au imbracat in caldura foamei postului.

Aceasta este puterea postului si cel ce staruie in el, are cugetarea neclintita, si gata sa intampine si sa surpe toate patimile cele rele. Se spune despre multi mucenici ca in ajunul zilei in care asteptau sa primeasca cununa muceniciei, daca stiau aceasta de mai inainte sau din descoperire, sau din vestirea vreunuia din sotii lor, in noaptea aceea nu gustau nimic, si stateau priveghindde seara pana dimineata in rugaciune preamarind pe Dumnezeu in psalmi si laude si cantari duhovnicesti si asteptau clipa aceea cu bucurie si veselie, asemenea celor ce se pregatesc de nunta, asteptand sa intampine sabia cu postul lor.

Drept aceea si noi cei chemati la mucenicia nevazuta, ca sa primim cununile sfinteniei, sa priveghem si niciodata sa nu dam in vreun madular sau in vreo parte a trupului nostru, vrajmasilor vreun semn de lepadare de Hristos!

(Sfantul Isaac Sirul: Cuvantul 85, Filocalia, vol 10)