HRISTOS SE NASTE, SLAVITI-L!

Hristos se naște, slăviți-l! Hristos din ceruri, întâmpinați-l!, Hristos pe pământ, înălțați-vă! Cântați Domnului tot pământul! Și ca să spun două lucruri deodată, ce­rurile să se veselească și pământul să se bucure pentru cel ceresc și acum pământesc. Hristos este acum în trup! Veseliți-vă de aceasta, cu cutremur și cu bucurie: una, din pricina păcatului, alta, din pricina nădejdii. Hristos este acum din fecioară! Femeilor, faceți-vă ca fecioarele, ca să vă faceți și voi maici ale lui Hristos! Cine nu se închină acum celui care a fost de la început și cine nu mărește pe cel care se naște acum?

Sărbătoarea noastră de azi este arătarea lui Dumnezeu sau ziua nașterii lui, fiindcă se spune și într-un fel și în altul, punându-se două denumiri unuia și aceluiași lucru. Căci prin naștere s-a arătat Dumnezeu oamenilor, el care exista și de a pururi exista din cel de-a pururi, mai presus de cauză și de minte, fiindcă nu exista vreo minte mai presus de Cuvântul, iar acum el s-a născut pentru noi, ca astfel cel care ne-a dat viața să ne dea acum și fericirea și, mai ales ca, pentru că alunecaserăm de la fericire din cauza răutății, să ne-o redea prin întruparea sa. Numele sărbătorii este deci Arătarea lui Dumnezeu, pentru aceea că s-a arătat, iar cel de Naștere, pentru aceea că s-a născut.

Aceasta ne este prăznuirea de acum și aceasta o sărbătorim: venirea lui Hristos la oameni, ca, prin aceasta, să ne ducem noi la Dumnezeu, sau ca să ne reîntoarcem la el, căci așa este mai potrivit să spunem, că, odată ce am murit prin Adam, să ne facem din nou vii în Hristos, cu el și născându-ne și răstignindu-ne și îngropându-ne și înviind. Căci trebuie să se petreacă în mine schimbarea cea bună și, așa cum din cele care erau mai fericite au venit cele triste, tot așa din cele triste au venit cele care sunt mai fericite, „căci unde s-a înmulțit păcatul, acolo a prisosit harul” și, dacă gustarea aceea a dus la osândă, cu atât mai mult patimile lui Hristos la îndreptarea din credință! Să sărbătorim așadar nu ca la un praznic omenesc, ci ca la unul dumnezeiesc; nu lumește, ci supralumește; nu pe cele ale noastre, ci pe cele ale celui al nostru, sau, mai bine zis, pe cele ale Stăpânului; nu pe cele ale slăbiciunii, ci pe cele ale tămăduirii; nu pe cele ale creației de la început, ci pe cele ale creației noi de acum.

(Sfantul Grigorie Teologul)